You are currently viewing FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN TÂRGOVIȘTE ARE UN NOU CONFERENȚIAR UNIVERSITAR

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN TÂRGOVIȘTE ARE UN NOU CONFERENȚIAR UNIVERSITAR

Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, joi, 4 septembrie 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat concursul didactic pentru ocuparea postului de conferențiar universitar în cadrul învățământului teologic ortodox.

Candidatul, Pr. lect. univ. dr. Sorin Bute, a susținut examenul pentru promovarea pe postul de conferențiar universitar la disciplinele: Teologie Fundamentală, Temele fundamentale ale doctrinei creștine și problematica lumii contemporane privite interdisciplinar, Valoarea vieții umane și Teme fundamentale de bioetică, din cadrul Departamentului de Teologie.

Proba a constat într-o prezentare orală, în cadrul căreia candidatul și-a expus planul de dezvoltare a carierei academice, evidențiind perspectivele didactice, direcțiile de cercetare științifică și dimensiunile activităților manageriale.

Comisia de concurs a fost alcătuită din:

• Prof. univ. dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit;

• Pr. prof. univ. dr. Florea Ștefan, Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște;

• Pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, Universitatea din București;

• Pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, Universitatea din București;

• Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pr. dr. Sorin Bute este Director al Centrului de Cercetări Interdisciplinare „Credință, Știință, Misiune – Sf. Ap. Pavel” al facultății, artist plastic și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Este doctor în Teologie al Universității Pontificale Lateran – Academia Alfonsiana din Roma (2015), iar între anii 2020–2024 a fost visiting professor la aceeași universitate. În prezent, slujește ca preot II la Parohia Săcuieni.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI