You are currently viewing GRUPURI DE COLINDĂTORI LA REȘEDINȚA EPARHIALĂ DIN TÂRGOVIȘTE

GRUPURI DE COLINDĂTORI LA REȘEDINȚA EPARHIALĂ DIN TÂRGOVIȘTE

   

  

  

   Înaltpreasfințitul Părinte NIFON, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a primit astăzi, 21 decembrie 2016, la Reședința eparhială, colinda mai multor grupuri de tineri din eparhie, reprezentând: Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Moreni, Corul „Anastasis” de la Parohia Eroilor din Târgoviște, Grupul vocal-instrumental „Victor Udrea” din Fieni, precum și Grupul Asociației Culturale „Lupii Albi” din Târgoviște, alături de tenorul Vlad Miriță.
   În cuvântul de binecuvântare adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța păstrării datinilor din străbuni prin interpretarea colindelor noastre creștine tradiționale, colindătorii fiind apostoli și misionari ai vremurilor noastre, care actualizează contemporanilor noștri evenimentul Nașterii Domnului Iisus Hristos.
   La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a mulțumit colindătorilor și celor care îi îndrumă la școală, pe calea credinței, oferindu-le tuturor daruri.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI