Joi, 22 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a prezidat Conferința Pastoral-Misionară cu tema „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești„, pentru preoții din protoieriile Târgovişte Nord şi Pucioasa, ce a avut loc la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” din Târgovişte.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat aspectele principale ale teologiei icoanei și rolul ei pastoral în propovăduirea credinței străbune, prezentând principalele provocări misionare cu care se confruntă Biserica noastră în contemporaneitate.
Referatele au fost susținute de către: Pr. Alin Marian Pleșa (Parohia Gura Ocniței, Protoieria Târgovişte Nord), Pr. Iulian Damian (Parohia Brănești I, Protoieria Pucioasa) și Pr. Mihai Eduard Chițu (Parohia Valea Leurzii, Protoieria Pucioasa). Acestea au evidențiat elementele fundamentale ale teologiei icoanei, rolul iconarilor și al pictorilor bisericești în misiunea-pastorală a Bisericii, dar și alte aspecte ale temei întrunirii, din punct de vedere liturgic, catehetic și educațional.
În perioada următoare, vor urma conferințe și pentru preoții din celelalte protoierii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI