Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a acordat, din partea Arhiepiscopiei Târgoviştei, pentru anul şcolar în curs, 15 Burse de excelenţă „Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti”, pentru tineri merituoşi din Eparhia noastră, în valoare totală, lunară, de 4.000 lei.
Reamintim că, în fiecare an, cu ocazia sărbătoririi Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, Înaltpreasfinţia Sa premiază elevii care au obţinut premii la Olimpiada Naţională de Religie şi la Olimpiadele Naţionale pe diferite materii, pentru a omagia excelenţa educaţională şi pentru a împărtăşi aprecierea Bisericii noastre străbune tinerilor care s-au remarcat în diferite domenii ale cunoaşterii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI