Marți, 15 noiembrie 2016, în Sala Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, de la Mânăstirea Stelea din Târgoviște, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a întrunit Sinaxa stareţilor şi a stareţelor din Arhiepiscopia Târgoviştei.
În debutul manifestării, a fost săvârșită Sfânta Liturghie la Mânăstirea Stelea, din Târgoviște, moment sacramental la care au luat parte toți stareții, starețele, monahii și monahiile participanți la sinaxă.
În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfinția Sa a accentuat necesitatea colaborării dintre mânăstire și parohie în misiunea pastorală a Bisericii noastre, evidențiind nevoia unui monahism deschis către problemele pastoral-misionare ale contemporaneității, în duhul autentic al Ortodoxiei, care are ca specificitate disponibilitatea, slujirea, echilibrul și înțelepciunea. Înaltul Ierarh a amintit de rolul duhovnicesc al mânăstirilor, ca vetre de cultură și spiritualitate, și de aportul important al acestora la promovarea credinței străbune, la răspândirea principiilor de viață evanghelice și la înnoirea societății noastre.
Tema întrunirii, Aspecte ale vieții monahale în societatea contemporană, a fost prezentată, în diferitele ei implicații actuale, de către Pcuv. Maică stavroforă Emanuela Preda, Stareța Mânăstirii Dealu, și de Pcuv. Arhim. Calinic Dandu, Starețul Mânăstirii Peștera Ialomiței.
A fost proiectat, apoi, filmul dedicat Sf. Ier. Antim Ivireanul, realizat de către TV Trinitas, după care, au avut loc comunicări ale Centrului Eparhial și au avut loc dezbateri pe baza celor prezentate.
Întrunirea a avut ca obiectiv dezbaterea unor probleme curente ale mânăstirilor din Eparhia noastră, din punct de vedere administrativ-gospodăresc, duhovnicesc, cultural, canonic, sacramental și social-filantropic. De aceea, a fost accentuată nevoia unei organizări mai riguroase, a cunoașterii și aprofundării spiritualității și a culturii noastre străbune, a optimizării activității pastoral-misionare, a unei riguroase discipline canonice și a unei cât mai bune cunoașteri a hotărârilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta.
În finalul întrunirii, Înaltpreasfinția Sa a oferit o agapă frățească la Mânăstirea Dealu, la care au participat toți cei care au fost prezenți la acest eveniment monahal al Eparhiei noastre
Reamintim faptul că sinaxa reprezintă adunarea stareţilor şi a stareţelor mânăstirilor dintr-o anumită Eparhie, în cadrul căreia se discută problem pastoral-misionare de actualitate, cu care se confruntă comunitățile monahale de la noi din Eparhie.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI