Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, s-a desfășurat, marți, 16 iulie 2019, la biserica Parohiei Sf. Ioan din Găești, Conferința pastoral-misionară din primul semestru al acestui an, cu tema Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, pentru preoţii din Protoieria Găești.
Referenţi au fost: Pr. Gheorghe Valeriu, de la Parohia Cioflec, Pr. Florin Păun, de la Parohia Burduca, și Pr. Ion Florea, de la Parohia Sf. Ilie din Găești.
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanța valorilor satului românesc care au în centrul lor credința strămoșească. De asemenea, biserica satului fiind cea care a configurat cultura și valorile înaintașilor noștri din mediul rural, definind modul lor de viață și tot ceea ce ei au creat.
Înaltul Ierarh a fost însoţit de Pc. Pr. dr. Ionuţ Ghibanu, Vicar eparhial, Pc. Pr. Cons. Victor Drăghicescu, Pc. Pr. Cons. Nicolae Pană şi Pc. Pr. Cons. Ionuț Ileana. Acest eveniment încheie ciclul conferințelor Pastoral-Misionare din primul semestru al anului 2019, în perioada imediat precedentă având loc astfel de manifestări și pentru preoții din protoieriile Târgoviște Nord, Târgoviște Sud, Pucioasa și Titu.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI