You are currently viewing ÎNĂLȚAREA DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

               

               

               

    

   Joi, 9 iunie 2016, cu ocazia Înălțării Domnului, hramul Catedralei din Târgoviște, dar și a Zilei Eroilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în istoricul locaș de cult, ctitorit de Sf. Voievod Neagoe Basarab.
   După săvârșirea sfintei slujbe, s-a pornit în procesiune, iar toți cei prezenți au mers de la Catedrală, prin centrul orașului, spre Piața Tricolorului, unde se află monumentul eroilor și unde Înaltpreasfinția Sa, împreună cu soborul de preoți, a săvârșit slujba de pomenire a tuturor eroilor neamului.
   La eveniment au participat numeroși credincioși din voievodala cetate târgovișteană, studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur, elevi ai școlilor și liceelor din Târgoviște, precum și oficialități locale și județene.
   În cuvântul său de învățătură, atât de la Catedrală, cât și la monumentul eroilor dâmbovițeni, Înaltpreasfinția Sa a reliefat semnificația sărbătorii Înălțării Domnului, ca moment important al operei de mântuire și simbol al misiunii creștine, căci Înălțându-Se în slava Tatălui, Mântuitorul Hristos a rămas pururi prezent în lumea Sa prin harul Duhului Sfânt. Înaltul Ierarh a elogiat jertfa eroilor neamului nostru pentru dăinuirea țării și a credinței noastre, accentuând datoria pe care o avem de a duce mai departe principiile creștine și românești pentru care ei au luptat și și-au sacrificat viețile.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI