La Mânăstirea Viforâta, a avut loc joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, conferința intitulată ”Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului”
Cu această ocazie s-a subliniat importanța pe care Biserica o are în îngrijirea, vindecarea și reintegrarea persoanelor private de libertate aflate temporar în custodia așezămintelor de detenție, prin intermediul slujitorilor săi.
Conferința a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți format din preoții de poliție penitenciară din penitenciarele zonei Munteniei (Ploiești, Târgșor, Mărgineni, Mioveni și Găești) și Părintele coordonator din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cristian Antonescu.
Pr. Oancea Cristian, Consilier Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon. Apoi, au prezentat alocuțiuni domnul Comisar de Poliție penitenciară Ghinea Dragoș Florentin, Directorul Penitenciarului Găești, domnul Inspector Principal de Poliție penitenciară Ioan Alexandru Bidilă, Director adjunct al Penitenciarului Găești, precum și alți invitați.
Activitatea a fost coordonată de Penitenciarul Găești, cu strădania preotului de poliție penitenciară Marian Oană.
Scopul acestei conferințe a fost acela de a evidenția șansele privind reziliența și adaptabilitatea persoanelor private de libertate pentru facilitarea procesului de reintegrare în societate, după eliberarea din detenție și diminuarea riscului de recidivă.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI