În prezența, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon duminică, 18 iulie 2021, în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al pastorației românilor din afara României”, a fost semnat actul de înfrățire a Parohiei ortodoxe „Sf. Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta – Boadilla del Monte și Brunete” din Madrid, Spania, cu Parohia „Eroilor” din Municipiul Târgoviște. Astfel, Înaltpreasfinția Sa a primit la Reședința eparhială din Târgoviște pe Pr. Flavius Sebastian Sava din Spania, și pe preoții: Constantin Mileșan, Cosmin Santi și Constantin Chivulescu din Municipiul Târgoviște.
Parteneriatul dintre cele două parohii prevede numeroase activități comune, dintre care amintim: realizarea de cursuri alternative de limba română și limba spaniolă, ateliere de creație, ori activități de aprofundare a învățăturii noastre de credință.
Înaltpreasfinția Sa a apreciat colaborarea parohiilor din țară cu cele din diaspora, mai ales pentru buna educație a tinerelor generații, în respect față de credința noastră strămoșească, dar și pentru aprofundarea misiunii ortodoxe în lumea contemporană.
Cu acest prilej, Mitropolitul Nifon i-a oferit Părintelui Flavius, în semn de apreciere, o cruce de binecuvântare și volume tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei.
De asemenea, amintim că, în ziua de 15 martie 2021, în cadrul Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, desfășurat în Arhiepiscopia Târgoviștei, la Parohia „Eroilor” din Târgovişte, a avut loc o întâlnire duhovnicească on-line intitulată „Să luăm aminte”, la care au participat și tineri de la Parohia ortodoxă din Madrid. Tema dialogului a fost „Mărturisirea dreptei credințe ortodoxe în lumea modernă și rolul duhovnicului în viața tinerilor”, la ea luând parte și elevi de la Colegiul Național Constantin Cantacuzino și tineri de la parohia din Târgoviște.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI