You are currently viewing LOCUINȚA PROTEJATĂ MARA DIN PUCIOASA A PRIMIT AJUTOR DIN PARTEA BISERICII ÎN PRAG DE SĂRBĂTOARE

LOCUINȚA PROTEJATĂ MARA DIN PUCIOASA A PRIMIT AJUTOR DIN PARTEA BISERICII ÎN PRAG DE SĂRBĂTOARE

În apropiere de Sărbătoarea Floriilor, a venit rândul Locuinței Protejate Mara, din cadrul Centrului de servicii comunitare Floarea Speranței din Pucioasa, să fie ajutată de Arhiepiscopia Târgoviștei. Astfel, vineri, 15 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Pc. Pr. Cristian Oancea, Consilier Social – Filantropic și Misionar a oferit, beneficiarilor acestei instituții, alimente, obiecte de igienă personală și icoane.

Biserica este implicată în numeroase proiecte și programe social – filantropice, iar prin popularizarea acestora oferă un exemplu de urmat în ajutorarea aproapelui tuturor celor ce au bunăvoință și disponibilitate în acest sens, susține nevoi concrete și urgente și, mai cu seamă, constituie un reper de dărnicie și de bine în comunitatea noastră.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI