Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit vineri, 26 iunie 2020, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru diacon, cu acest prilej, pe tânărul absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, Bogdan Savu, pe seama Parohiei Tătărani, Protoieria Târgoviște Nord.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a reiterat necesitatea intensificării vieții spirituale de la parohii și a aprofundărilor valorilor creștine și românești în cadrul comunităților noastre parohiale, pentru ca mărturia Evangheliei lui Hristos să fie cât mai prezentă în societatea noastră contemporană.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI