You are currently viewing MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA DESCHIDERII NOULUI AN ȘCOLAR 2016-2017

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA DESCHIDERII NOULUI AN ȘCOLAR 2016-2017

 

Dragi elevi și profesori,
Iubiți părinți,

 

  Inaugurăm astăzi, cu speranță, încredere și bucurie, un nou an școlar, un timp de aprofundare al darurilor pe care Dumnezeu le-a sădit în mințile copiilor noștri, pentru a deveni ziditori entuziaști ai viitorului comunității noastre locale, naționale și europene.
  Începutul noului an școlar reprezintă un eveniment pentru comunitatea noastră educațională, deoarece marchează debutul unei perioade de înnoire a bucuriei comuniunii, a colaborării, a zidirii sufletești și a angajamentului comun pe drumul desăvârșirii educaționale, cu ajutorul spiritualității, științei și culturii.
   Educația reprezintă unul din cele mai importante domenii de activitate umană, deoarece îi conferă omului posibilitatea de a se împărtăși din lumina cunoștinței dumnezeiești, prin intermediul contribuției personale și al aportului înaintașilor săi, pentru a făuri o societate în care să triumfe binele, dreptatea, adevărul și frumosul, o lume cât mai echitabilă, o veritabilă comunitate de iubire, în care fiecare să-și poată regăsi locul său firesc.
   Dumnezeu, în care noi credem, este Atotînțelept, Atotștiutor și Atotcunoscător, de aceea, este numit Logos sau Rațiune, prin urmare, cunoașterea, știința și înțelepciunea sunt virtuți pe care creștinismul le-a cultivat pretutindeni. Din acest motiv, încă de la început, ca și astăzi de altfel, Biserica a fost deschisă cunoașterii, științei și culturii, înființând școli și biblioteci, tipărind cărți, patronând opere de artă și contribuind intens la dezvoltarea tuturor domenilor cunoașterii umane, mărturie fiind numeroșii Ierarhi, clerici și mireni angajați în opera de răspândire a luminii cunoașterii printre fiii și fiicele neamului nostru. O altă dovadă elocventă în acest sens este intensa și puternica amprentă bisericească impregnată pretutindeni în istoria noastră veche, în tot ceea ce are ea mai măreț și mai frumos.
   În aceste vremuri, dominate de instabilitate, superficialitate, conflicte și crize de tot felul, nu trebuie să uitați că singura valoare care poate oferi tărie și stabilitate vieților noastre este credința în Dumnezeu, cea care dăruiește durabilitate, originalitate și forță identității noastre creștine și românești.
   Împărtășindu-vă aceste gânduri, invoc asupra voastră, a tuturor, elevi, dascăli și părinți, binecuvântarea, milostivirea şi ajutorul Bunului Dumnezeu, pentru a vă dărui un an şcolar plin de rodnice satisfacţii sufleteşti!

 

Cu arhierești binecuvântări,

† NIFON

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT