Cu regret, am aflat de trecerea la cele veşnice, după o îndelungată suferință, a Părintelui Relu Ion Șerban, fost slujitor al Parohiei Bezdead II, Protoieria Pucioasa, care a slujit, cu credincioșie, Biserica noastră străbună.
Cu hotărâre și bunăvoință, Pr. Relu Șerban a slujit Parohia Bezdead timp de 33 de ani, remarcându-se prin dorința de a sluji, cu rigurozitate, valorile evanghelice și a sluji poporul lui Dumnezeu cel încredințat lui spre păstorire.
După ce a devenit licențiat în teologie la Facultatea de Teolgie din București, în anul 1983, a slujit la Parohia Coslegi, din Prahova, iar din 1984, Domnul i-a rânduit propovăduirea cuvântului mântuirii la Bezdead. Timp de un deceniu a slujit în administrația Protoieriei Pucioasa, sprijinind opera de bună chivernisire a Bisericii din această protoierie.
Cu bunăvoință și generozitate s-a manifestat ca tată și soț, față de fiul și soția sa, depunând toate eforturile pentru buna stare a familiei sale.
Apreciind îndelungata, jertfelnica și prețioasa sa nevoință întru slujirea Domnului nostru Iisus Hristos, a comunităţii parohiale de la Bezdead , manifestându-mi întreaga mea compasiune față de familia sa, mult încercată și îndurerată, rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, să dăruiască pace si curaj familiei sale, dar și celor ce l-au cunoscut și apreciat, iar sufletul său să-l aşeze în lăcaşul celor drepţi, întru bucuria plină de iubire a Bunului Dumnezeu!
Veșnică să-i fie pomenirea!
+ NIFON
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT