MESAJUL ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON CU PRILEJUL „ZILEI INTERNAŢIONALE A FAMILIEI”

MESAJUL ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON CU PRILEJUL „ZILEI INTERNAŢIONALE A FAMILIEI”

   Hristos a înviat!

   De fiecare dată, în ziua de 15 mai, sărbătorim Ziua Internaţională a Familiei, după ce, în anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit acest eveniment, pentru a oferi o mai bună înțelegere a problemelor familiei și pentru a îmbunătăţi voința țărilor de a rezolva aceste probleme prin politici corespunzătoare.
   Ziua Internațională a Familiei reprezintă un moment semnificativ pentru societatea noastră, pentru că este un prilej de aprofundare a importanţei pe care familia o are pentru viaţa noastră bisericească şi socială.
   Încă de la început, Biserica a valorizat şi a promovat demnitatea familiei, deoarece a asociat-o imaginii Sfintei Treimi, modelul desăvârşit al oricărei familii, comunitate şi comuniune de Persoane şi iubire, care animă speranţa şi viaţa noastră. În familie, copilul deprinde elementele principale de credinţă, cultură şi civilizaţie, dar şi căldura iubirii şi deschiderea generoasă spre aproapele. De aceea, familia este coloană şi fundament, atât al Bisericii, cât şi al societăţii, pentru că ea constituie mediul optim în care omul creşte, merge pe calea desăvârşirii, prin susţinere reciprocă, şi duce mai departe tezaurul spiritual şi cultural al umanităţii.
   Misiunea specială a familiei este aceea de a oferi o mărturie despre faptul că iubirea şi comuniunea Îl fac prezent pe Dumnezeu în viaţa noastră, dar sunt şi condiţii necesare pentru o dezvoltare durabilă şi firească a omului şi pentru o mai bună implicare socială. Din aceste motive, în societatea noastră se manifestă voința tranșantă și copleșitoare de a sprijini familia tradițională, formată dintr-un singur bărbat și o singură femeie, fapt pentru care peste 3 milioane de români și-au manifestat voința, prin semnăturile ce le-au oferit Inițiativei pentru modificarea Constituției țării noastre, în acest sens.
   Apreciind importanţa familiei şi a valorilor ei, mai ales în naşterea de copii, în educarea lor şi în transmiterea valorilor spirituale, vă invit, pe toți, la a aprofunda rostul familiei şi al copiilor în viaţa noastră bisericească şi socială și să sprijiniți viitorul referendum pentru familia tradițională.
   Împărtăşindu-vă arhiereşti binecuvântări, rog pe Bunul Dumnezeu sã vã ocroteascã familiile, dăruindu-vă, tuturor, sãnãtate, pace şi bucurie!

 

† NIFON

Arhiepiscop şi Mitropolit