Bătălia de pe Dealul Spirii de acum 174 de ani, cu faptele de eroism, patriotism și curaj al companiei conduse de căpitanul Pavel Zăgănescu, a devenit evenimentul fondator al instituției pompierilor din România, amintindu-ne peste timp, de importanța acesteia în istoria și în societatea noastră.
Misiunea pompierilor români conferă siguranță, ajutor și sprijin, mai cu seamă pentru că ei intervin cu mult profesionalism, hotărâre și autoritate, în contexte de multe ori extrem de dificile, dar care oferă măsura pregătirii lor excepționale.
În situațiile provocate de cataclisme naturale, de incendii de vegetație tot mai frecvente de altfel, de accidente grave sau de altele ce țin de misiunea lor, pompierii români dau dovadă, de fiecare dată, de eficacitate, demnitate, rapiditate și eroism, manifestându-și deosebita utilitate și necesitate.
Activitatea jertfelnică a acestora, pusă în slujba comunității noastre este apreciabilă și respectabilă, atât în timp de pace, cât și în timp de război, atunci când jertfele nenumăraților eroi din rândul lor și-au adus contribuția la construirea unei Românii libere, democrate și europene.
Apreciez în mod deosebit buna colaborare dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei, cu prilejul numeroaselor evenimente sau proiecte în care am colaborat și invoc binecuvântarea Atotmilostivului Dumnezeu asupra tuturor pompierilor dâmbovițeni, prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nifon, a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a Sf. Martir Ianache Văcărescu și a ocrotitorului lor, Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș!
LA MULȚI ANI TUTUROR POMPIERILOR!
† NIFON
Arhiepiscop şi Mitropolit