You are currently viewing MITROPOLITUL NIFON A FOST PREZENT LA HRAMUL MÂNĂSTIRII PEȘTERA IALOMIȚEI DIN MUNȚII BUCEGI

MITROPOLITUL NIFON A FOST PREZENT LA HRAMUL MÂNĂSTIRII PEȘTERA IALOMIȚEI DIN MUNȚII BUCEGI

Cu prilejul hramului Mânăstirii Peștera Ialomiței din Munții Bucegi, joi, 29 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar eparhial, de Părintele Secretar eparhial, de Părinți Consilieri și Părinți Inspectori de la Centrul eparhial, precum și de Pcuv. Arhimandrit Calinic, starețul mânăstirii, a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară, de lângă biserica nouă a mănăstirii.

La eveniment au luat parte foarte mulți pelerini, numeroși venind  deja de seara, dar și vizitatori din țară și localnici din împrejurimi, ori turiști aflați la hotelurile din zonă.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evidențiat aportul sfinților apostoli Petru și Pavel la răspândirea Creștinismului în lumea antică, la aprofundarea misiunii Bisericii și la exprimarea coerentă, clară și adecvată a învățăturii de credință. Personalități de seamă ale istoriei mântuirii noastre, oameni de granit în edificiul puternic al Bisericii creștine, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt corifei ai gândirii, ai mărturiei și ai misiunii creștine. Astfel, Sf. Ap. Petru a fost alături de Mântuitorul Hristos cu forță, cu putere și cu deosebit devotament, mărturisindu-I neînfricat dumnezeirea, în mod public, cu numeroase ocazii. El este cel ce a rostit acea predică înflăcărată de la Cincizecime, care a dus la convertirea mai multor mii de oameni, dar și un autentic model de tărie, de ardoare și de frumusețe a credinței. Convertit în mod miraculos, Sf. Ap Pavel este cel ce a devenit, din persecutor un propovăduitor, dintr-un om gata să ucidă, un promotor al vieții și al adevărului, fiind un adevărat geniu cuvântului și al scrisului, cel mai mare misionar al Bisericii primare, cel dintâi care a sistematizat învățătura de credință, dar și unul dintre marii predicatori creștini. El este cel ce a promovat universalitatea învățăturii creștine, doctrinarul prin excelență al omului nou creștin, de la care învățăm că, în mod sigur, credința nu este irațională, ci este mereu contra ignoranței și a superstiției. De la cei doi mari sfinți apostoli înțelegem să aprofundăm, cu disponibilitate, credința și să opunem întunericului și ideologiilor morții, ce bântuie astăzi lumea, frumusețea învățăturilor Evangheliei lui Hristos.

După încheierea sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa, însoțit de clericii prezenți, a binecuvântat darurile de mâncare ce au fost oferite pelerinilor veniți la mânăstire.

Reamintim că biserica nouă, arhondaricul, chiliile și Centrul Cultural Misionar din cadrul Mânăstirii Peștera sunt ctitoria Înaltpreasfinției Sale, iar biserica de la intrarea în Peștera Ialomiței, dimpreună cu biserica veche au fost restaurate tot prin grija Mitropolitului Nifon.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI