Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, a participat, marți, 25 septembrie 2018, la ceremoniile liturgice dedicate sfințirii bisericii, stăreţiei şi ansamblului voievodal ce aparțin Mănăstirii Măxineni, din județul Brăila, ctitorie a domnitorului Matei Basarab.
Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în prezența a mii de credincioşi din județele Brăila, Galați și împrejurimi, Înaltpreasfinția Sa a condus slujba Sfintei Liturghii, la care au coliturghisit alți 9 ierarhi ai Bisericii noastre. Apoi, după Sfânta Liturghie, Prefericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de sfințire a bisericii, stăreţiei şi ansamblului voievodal din cadrul Mănăstirii Măxineni.
Reamintim că domnitorul Matei Basarab este ctitorul a numeroase locașuri sfinte în întreaga Muntenie, iar în urma împăcării cu domnitorul Vasile Lupu, acesta din urmă a ctitorit Mânăstirea Stelea din Târgoviște. De asemenea, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit o monografie dedicată domnitorului, iar anul trecut, în ziua de 10 septembrie a fost resfințită biserica Mânăstirii Stelea din Târgoviște.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI