Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, a participat vineri, 9 aprilie 2021, la inaugurarea fabricii Iveco Defence Vehicles de la Petrești, județul Dâmbovița, unde vor fi asamblate camioane militare.
La acest eveniment au luat parte: domnul Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, doamna Anca Dragu, președinta Senatului României, domnul Marco Giungi, Ambasadorul Republicii Italia în România, domnul Aurelian Popa, Prefectul Județului Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și alte autorități județene și locale.
Mitropolitul Nifon a tăiat panglica inaugurală, alături de președinții celor două Camere ale Parlamentului României, patronul GeoSting, domnul Georgică Dumitru, investitorul român și președintele Iveco Defence Italia.
Această fabrică reprezintă o investiție de 50 de milioane de euro, fiind cea mai importantă din Europa Centrală și de Est, ce a creat, numai în primă fază mai multe sute de locuri de muncă pe plan local.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI