You are currently viewing MITROPOLITUL NIFON L-A PRIMIT LA REȘEDINȚA EPARHIALĂ PE DOMNUL MIRCEA GEOANĂ, SECRETAR GENERAL ADJUNCT AL NATO

MITROPOLITUL NIFON L-A PRIMIT LA REȘEDINȚA EPARHIALĂ PE DOMNUL MIRCEA GEOANĂ, SECRETAR GENERAL ADJUNCT AL NATO

Excelența Sa, Domnul Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO a fost primit la Reședința eparhială, luni, 11 septembrie 2023, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.
Desfășurat într-o atmosferă cordială, dialogul a avut în vedere rolul identității naționale în contemporaneitate, buna colaborare dintre Biserică și stat spre beneficiul reciproc, nevoia aprofundării  valorilor creștine în Europa ca alternativă la procesul de secularizare, precum și aportul românesc la dezvoltarea conștiinței europene.
La întâlnire au mai participat: domnul Antonel Jîjîie, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, Secretar General al Consiliului Județean Dâmbovița, Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, Pc. Pr. Gabriel Voicilă, Consilier eparhial.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI