You are currently viewing NOI NUMIRI ÎN ADMINISTRAȚIA EPARHIALĂ A ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

NOI NUMIRI ÎN ADMINISTRAȚIA EPARHIALĂ A ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Pentru a răspunde cât mai bine celor mai noi provocări pastoral-misionare contemporane, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei din ziua de marți, 25 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a făcut noi numiri de preoți în administrația eparhială.

Acestea sunt: Pc. Pr. Cristian Oancea – Consilier Social-Filantropic și Misionar la Centrul Eparhial, Pc. Pr. Silviu Danciu – Protopop al Protoieriei Târgoviște Nord și Pc. Pr. Andrei Sergiu Niculăescu – Inspector eparhial în cadrul Sectorului Administrativ-Bisericesc.

Mitropolitul Nifon a mulțumit pentru implicare, slujire și fidelitate titularilor de până acum ai acestor posturi și i-a încurajat pe clericii nou-numiți să se implice în intensificarea, aprofundarea și dezvoltarea activității sectoarelor de activitate eparhială, pentru a contribui la o cât mai eficace misiune pastorală a Bisericii în contemporaneitate.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI