În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, în ziua de sâmbătă, 16 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, prin implicarea Pr. Alin Marian Pleșa și a Pr. Sorin Alexandru Olteanu, de la Parohia Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord, cei 32 de beneficiari ai Centrului de servicii comunitare Sfântul Apostol Andrei din localitate, au primit în dar alimente.
Prilej de susținere a unor nevoi concrete ale instituției, aceste daruri manifestă grija față de aproapele, invită la imitație și promovează bucuria comuniunii în apropiere de cea mai mare sărbătoare a Creștinătății.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI