Miercuri, 6 septembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, 29 de copii cu posibilitati materiale reduse, din cadrul Asociatiei tinerilor care acorda o sansă, însoțiți de 3 voluntari, au mers în pelerinaj la mânăstiri din Moldova, ocazie cu care au vizitat biserici și obiective istorice din Municipiul Suceava și împrejurimi.
Proiectul s-a desfășurat cu ajutorul Centrului Eparhial și al domnului deputat Dumitriu Lupescu, această inițiativă dorind să ofere acestor tineri posibilitatea de a cunoaște câteva centre monahale de spiritualitate și cultură ortodoxe, unde au avut dialoguri duhovnicești conform nevoilor spirituale ale vârstei lor și au desfășurat diferite activități.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI