Dedicat marelui apărător al credinței creștine din secolul al XV-lea de la noi, Voievodului Vlad Țepeș, volumul, editat în foarte frumoase condiții grafice de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, reunește articole și studii ale unor cunoscuți specialiști în domeniul istoriei pe plan internațional, național și local, mai vechi sau mai noi, ce au dorit să readucă în memoria contemporaneității imaginea de bun creștin și român, apărător al țării și al Europei în fața ofensivei islamice otomane, ca și aceea de model de cinste și dreptate a voievodului muntean.
Așa cum se știe, în mod injust și total fals, imaginea Voievodului Vlad Țepeș a fost denaturată, începând de la falsele povești ale brașovenilor pe care i-a pedepsit pentru că ofereau ajutor pretendenților la tron, uzurpatorilor săi, și până la propaganda mediatică foarte acerbă, pornită odată cu apariția romanului de ficțiune istorică Dracula, al lui Bram Stoker, ori a filmelor hollywoodiene. Astfel, în mod cu totul nemeritat numele său a fost legat de o falsă poveste, de un uriaș fals istoric, și de aceea volumul aprofundează personalitatea creștină a lui Vlad Țepeș, dârzenia, înțelepciunea, curajul și credința sa care i-a inspirat fulminanta ascensiune și i-a consacrat rolul său important în istoria noastră și a Europei.
Înaltpreasfinția Sa evidențiază în Precuvântarea volumului, că „…Vlad Țepeș a înțeles că dincolo de orice alianță militară, de orice putere statală și de orice voință de a face ceva, există voința lui Dumnezeu care lucrează prin oameni și nimeni nu trebuie să-și trădeze vocația de a se deschide acesteia și de a fi astfel om deplin al epocii sale”.