Sâmbătă, 10 august
ora 18,00: Participarea credincioșilor la slujba vecerniei Sfântului;
-Acordarea diplomelor de excelenţă “Sf. Ier. Nifon” celor 14 elevi din Eparhie, premianţi ai Olimpiadei de Religie, precum și profesorilor care i-au îndrumat.
ora 19,15: Pelerinajul tinerilor pe traseul: Parcul Mitropoliei, Bulevardul Libertății, Calea Domnească, Mănăstirea Stelea, Strada Stelea, Strada Revoluției, Statuia Brâncovenilor (centrul vechi), Piața Mihai Viteazul, Catedrala Mitropolitană.
Duminică, 11 august
ora 7.00: Începerea sosirii credincioşilor la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte și închinarea la moaştele Sf. Ier. Nifon.
ora 8.50: Venirea la Catedrală a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit NIFON și a Ierarhilor din țară și din străinătate.
ora 9.15: Începerea slujbei Sfintei Liturghii.
ora 11.40: Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit NIFON adresat clerului şi credincioşilor.
-Lansarea unor volume ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviștei
-Acordarea diplomelor de excelenţă “Sf. Ier. Nifon”
celor 11 elevi din Eparhie, premianţi ai Concursurilor şi
Olimpiadelor Naţionale, precum și profesorilor care i-au
îndrumat;
– Resfințirea catapetesmei Catedralei, în urma restaurării;
– Continuarea închinării la sfintele moaște, până seara târziu.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI