You are currently viewing PROHODUL DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

PROHODUL DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

          

     

 

 

   Vineri, 29 aprilie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de preoți și diaconi, în prezența a numeroși tineri și credincioși din voievodala capitală munteană, a săvârșit, la Catedrala din Târgoviște, Denia din Vinerea Mare sau Denia Prohodului, așa cum este mai cunoscută.
   Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre strămoșești, după cântarea Prohodului Domnului, Înaltpreasfinția Sa a condus procesiunea care a înconjurat Sfântul Locaș, în amintirea punerii în mormânt a Trupului Domnului.
   În cuvântul său de învățătură, Înaltul Ierarh a explicat sensul răscumpărător și mântuitor al pătimirilor și morții Domnului Hristos, precum și bogata semnificație teologico-liturgică a Prohodului Domnului. Adresându-se, în special tinerilor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a reafirmat necesitatea aprofundării valorilor evanghelice, singurele care pot da profunzime identității noastre românești, oferind, în același timp, autenticul rost al existenței umane.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI