You are currently viewing PROIECT SOCIAL DE AMPLOARE DERULAT DE ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI ÎN PARTENERIAT CU SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA SA ȘI ASOCIAȚIA CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO

PROIECT SOCIAL DE AMPLOARE DERULAT DE ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI ÎN PARTENERIAT CU SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA SA ȘI ASOCIAȚIA CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO

Cu receptivitate și sensibilitate la nevoile semenilor noștri, Asociația Centrul Socio – Cultural COMMUNIO Târgoviște, SN NUCLEARELECTRICA SA și ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI au inițiat și realizat un proiect privind dotarea Centrului Socio-Cultural și Medical Sf. Voievod Neagoe Basarab înființat la parohia cu același nume din Cartierul Tineretului – Târgoviște. Astfel, cu sprijinul subsanțial al SN NUCLEARELECTRICA SA a fost achiziționată aparatură performantă, de ultimă generație, pentru recuperare medicală, în valoare de aproximativ 390.000 lei, pusă în slujba persoanelor cu posibilități materiale reduse, în cadrul unui amplu proiect socio-medical susținut de instituțiile mai sus menționate.

Achziționarea acestor echipamente este rodul identificării nevoilor comunității noastre, acțiunea înscriindu-se pe linia proiectelor derulate de către SN NUCLEARELECTRICA, Asociația COMMUNIO și ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI în scopul susținerii și  îmbunătățirii calității actului medical în județul Dâmbovița, contribuind astfel la binele comunității locale, prin responsabilizarea socială față de semeni, actul medical fiind un gest de profundă dragoste față de aproapele, prin care cadrele medicale reușesc să se jertfească pentru însănătoșirea celor aflați în suferință.

Este un nou proiect care se dorește a fi un exemplu de manifestare concretă a credinței și iubirii frățești, îndemnând, totodată, la extinderea implicării sociale responsabile în vederea ajutorării semenilor noştri, contribuind la dezvoltarea persoanei umane în comunitate, prin solidaritate şi angajament social, în spiritul valorilor creștin-ortodoxe.

Precizăm că, atât Arhiepiscopia Târgoviștei, cât și Societatea Națională NuclearElectrica SA și  Asociația Centrul Socio-Cultural Communio  sunt implicate în sprijinirea a numeroase instituții educaționale și social-filantropice, precum și a unor persoane cu diferite nevoi, din cadrul comunității noastre locale promovând utilizarea energiei verzi și susținând diferite proiecte educaționale, culturale sau sociale, pe plan național și local.