Luni, 22 august 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a avut loc revederea promoției 2010, la 12 de ani de la absolvirea studiilor seminariale.
Programul a debutat în Paraclisul din incinta Seminarului, unde, un sobor clerical a oficiat Sfânta Liturghie, după care au urmat un parastas pentru toți profesorii, preoții și absolvenții din promoția amintită, trecuți la cele veșnice, și o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra cadrelor didactice, absolvenților și ostenitorilor Seminarului Teologic.
Reuniunea absolvenților a continuat în sala de festivități a școlii, unde, în prezența profesorilor care i-au îndrumat, s-a desfășurat cursul festiv, în cadrul căruia fiecare tânăr și a prezentat realizările din ultimii 12 ani, atât în plan profesional, cât și în viața personală.
Absolvenții, alături de familiile lor, au trăit momente emoționante și pline de bucurie la reîntâlnirea cu profesorii care i au îndrumat, încredințându-le recunoștința pentru educația și formarea duhovnicească pe care le-au primit de la aceștia. Întâlnirea s-a încheiat cu dorința revederii la 20 de ani de absolvire.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI