You are currently viewing SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR TREI IERARHI, LA TÂRGOVIȘTE

SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR TREI IERARHI, LA TÂRGOVIȘTE

 

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic ortodox, în ziua de duminică, 30 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște.

Din sobor au făcut parte Părintele Decan și Părintele Prodecan al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității “Valahia” din Târgoviște, alături de alți părinți profesori. La slujbă au luat parte numeroși studenți ai Facultății și credincioși din istorica reședință chiriarhală munteană.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat importanța Sfinților Trei Ierarhi pentru teologia ortodoxă și pentru statornicirea și aprofundarea terminologiei trinitare, ilustrând specificul pastoral-misionar, doctrinar, social- filantropic și cultural al fiecăruia, ca și aportul lor la configurarea identității ecleziale răsăritene. Înaltul Ierarh a amintit de impresionanta operă social-filantropică a Sf. Vasile cel Mare – Vasiliada –  model pentru întreaga Creștinătate din toate timpurile, apoi despre erudiția și profunzimea interpretării scripturistice și despre geniul oratoric al Sf. Ioan Gură de Aur, precum și despre înălțimile gândirii teologice a Sf. Grigorie Teologul.

În legătură cu tema Evangheliei zilei, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat modelul de convertire și de umilință a lui Zaheu vameșul, care arată felul minunat în care Dumnezeu lucrează în viața și istoria noastră, dar și nevoia de pocăință și de întoarcere către valorile spirituale, indiferent de adâncimea căderii în care ne-am afla.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI