Produse de igienă personală și de menaj au fost oferite Secției TBC Moroeni (Sanatoriul Moroeni) a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, joi, 10 noiembrie 2022, de către tineri din cadrul comitetelor parohiale de la: Ursei, Valea Lungă-Gorgota, Valea Lungă-Ogrea și Vârfuri, însoțiți de preoții lor.
Necesare activității cotidiene a acestei instituții, darurile oferite de către Biserică aparțin proiectului filantropic inițiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ce are ca obiectiv sprijinirea constantă și consistentă a așezămintelor sociale din județul Dâmbovița, ca mărturie și îndemn la solidaritate comunitară creștină.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI