Luni, 23 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON au debutat, la Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi masteranzilor, intitulată “Tinerii şi educaţia religioasă în contextul contemporan al societăţii româneşti”, pe un proiect finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la care participă studenţi şi masteranzi de la centrele universitare din Bucureşti, Constanţa şi Alba Iulia.
După cum a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul de deschidere, în acest an dedicat de către Sf. Sinod educaţiei religioase a tineretului ortodox, educaţia sprijină cunoaşterea umană şi mântuirea omului, căci prin intermediul educaţiei omul se apropie de Creator, de aproapele şi de creaţie, încercând să decripteze sensul vieţii, dar însuşindu-şi şi principiile de viaţă comunitară şi felul în care înaintaşii au relaţionat şi au înţeles realitatea lumii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI