Vineri, 21 aprilie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mânăstirea Nucet, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, hramul sfântului așezământ. După aceea, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la locul intitulat “Fântâna de leac”.
Invităm credincioșii să participe la acest eveniment liturgic al Eparhiei noastre, începând cu ora 8.00.
Amintim că Mănăstirea Nucet face parte din salba mănăstirilor care au înconjurat Târgoviştea medievală, fiind ctitoria, din secolul al XIV-lea, a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, luându-şi numele de la pădurea de nuci aflaţi acolo.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI