You are currently viewing SLUJIREA APROAPELUI – ADEVĂRATA BOGĂȚIE A OMULUI

SLUJIREA APROAPELUI – ADEVĂRATA BOGĂȚIE A OMULUI

     

     

 

   Duminică, 26 noiembrie 2017, numeroși credincioși târgovișteni au participat, la Catedrala din Târgoviște, la Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
   În cuvântul Său de învățătură, referindu-se la pericopa evanghelică a zilei dedicată dregătorului bogat și păzirii poruncilor, Înaltpreasfinția Sa a accentuat faptul că adevărata bogăție este constituită de bunătatea și generozitatea cu care ne aplecăm asupra nevoilor aproapelui, astfel ceea ce dăruim semenului nostru se constituie în bogăție nepieritoare în cer.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI