În Duminica a cincea a Sfântului și Marelui Post, dedicată Sf. Cuv. Maria Egipteanca, în ziua de 14 aprilie 2019, în prezența a numeroși târgovișteni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște.
În cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Glodeni, Protoieria Pucioasa, pe tânărul diacon Constantin Cosmin Negulescu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a vorbit despre exemplul de umilință și nevoință ascetică a Sf. Cuv. Maria Egipteanca, cea care a mărturisit cu viața ei că, prin pocăință sinceră și intensă, niciun păcat nu poate să nu fie iertat. De asemenea, aprofundând pericopa evanghelică a zilei, Înaltul Ierarh a vorbit despre slujire, ca putere a iubirii, ca jertfă și dăruire în slujba aproapelui și a comunității, după modelul Mântuitorului Hristos. Apropierea amintirii liturgice a pătimirii Domnului reprezintă un prilej de aprofundare a tot cea ce Dumnezeu a făcut pentru mântuirea noastră și un îndemn la solidaritate și filantropie creștină.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI