Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în perioada 24-26 iulie 2017, la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera, 15 tineri din eparhie au beneficiat de o tabără de vară, în urma rezultatelor deosebite obținute la Concursul Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”, organizat în Patriarhia Română cu ocazia Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești.
Activitățile recreative au fost coordonate de Pc. Pr. prof. Denis Lupoiu, și au avut ca obiectiv general formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii. Programul taberei, axat pe o comunicare liberă și o atmosferă destinsă, a inclus: momente de rugăciune, jocuri și concursuri, drumeții montane, vizitarea Mânăstirii cu hramul „Înălțarea Domnului” – Cota 1000, a Peșterii Ialomiței și a zonei turistice din jurul lacului Bolboci.
Seria de tabere de vară pentru tineret organizate de Arhiepiscopia Târgoviștei la Mânăstirea Peștera, va continua cu cea oferită elevilor care au obținut primele locuri la Olimpiada Națională de Religie și la Concursul Interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească„.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI