Foarte mulți credincioși, dintre care numeroși tineri, au venit la Catedrala din Târgoviște, în Vinerea Mare, în ziua de 14 aprilie 2023, pentru a lua parte la slujba Deniei Prohodului, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
În cuvântul său de învățătură, Mitropolitul Nifon a subliniat faptul că: ”pe Cruce, Mântuitorul Hristos a îmbrățișat omenirea întreagă cu iubirea Sa dumnezeiască, jertfindu-se și primind de bună voie pătimirile și moarte înjositoare, pentru a ne răscumpăra din robia păcatului și a morții, El Cel ce a adus adevărul, pacea și mântuirea în lume. De altfel, și astăzi sunt destui semeni de-ai noștri care se situează contra adevărului și vieții, trădându-și vocația, care calomniază și folosesc violența împotriva aproapelui, utilizând ideologiile de tot felul, ori nefaste idei filozofice. Vinerea Patimilor reprezintă o poartă de intrare în Împărăția luminii, a iubirii lui Hristos, ce ne conferă nădejdea în puterea victorioasă a Învierii Domnului, ce urmează inevitabil după Cruce. Forța binelui, a frumosului și a iubirii dumnezeiești este mereu biruitoare și spulberă tot ceea ce se situează contra vieții și adevărului”, de aceea, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți la nădejde, credință și iubire, reamintindu-le că ”pe jertfa răscumpărătoare a Domnului a fost întemeiată Biserica și glorioasa civilizație creștină”.
Mitropolitul Nifon a condus procesiunea de ocolire a sfântului locaș-ctitorie a Sf. Voievod Neagoe Basarab- ce simbolizează punerea în mormânt a Domnului, dar și faptul că pe moartea Lui răscumpărătoare se fundamentează credința și viața noastră.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI