Însoțit de Părintele Vicar și de Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, vineri, 30 august 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a efectuat o vizită pastorală în cadrul Protoieriei Târgovişte Nord, unde a vizitat un număr de 6 parohii: Râncaciov, Pârvulești, Cândești Vale, Voinești I, Voinești II și Bărbulețu.
În cadrul vizitei, la care au luat parte și primarii din Cândești și Voinești, Înaltpreasfinţia Sa a evaluat stadiul lucrărilor de construcţie la casa parohială de la Parohia Râncaciov, al celor de restaurare de la biserica istorică de la Vârtop, Cândești Vale, precum și cel al picturii de la parohiile Pârvulești și Bărbulețu.
Au fost dezbătute și analizate probleme curente ale acestor parohii, apreciindu-se finalizarea frumoasă a lucrărilor de consolidare și de restaurare la biserica istorică din Oncești, necesitatea restaurării picturii la biserica Parohiei Râncaciov și au fost oferite îndrumări pentru realizarea unor lucrări edilitare curente la parohiile Voinești I și Voinești II.
Chiriarhul nostru a apreciat străduința, râvna și disponibilitatea preoților de la parohiile mai sus menționate în îndeplinirea obligațiilor lor misionar-pastorale și edilitare asumate, asigurându-i de susținerea Centrului eparhial în finalizarea proiectelor aflate în derulare sau a celor care vor debuta. Totodată, i-a îndemnat să intensifice colaborarea cu profesorii de Religie din aria de jurisdicție a parohiilor pe care le păstoresc, dar și a activităților cu tinerii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI