Duminică, 1 decembrie 2019, cu prilejul Zilei Naționale a României, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Dealu, de lângă Târgoviște, cea mai importantă gropniță voievodală munteană, acolo unde se află îngropat capul Primului Mare Unificator al românilor – Mihai Voievod Viteazul.
După aceea, la monumentul din apropierea mânăstirii a fost săvârșită slujba de Te Deum și s-a desfășurat ceremonia oficială dedicată Zilei Naționale, la care au luat parte oficialități locale, județene și naționale și a avut loc tradiționala defilare a unor trupe din Garnizoana Târgoviște, precum și ale diferitelor structuri ale Ministerului de Interne sau ale altor instituții militare ale statului român.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a reliefat semnificația deosebită a Zilei Naționale a României ca simbol al identității și unității nostre românești, subliniind rolul special al Bisericii noastre strămoșești în realizarea acestui deziderat de veacuri al poporului nostru. Înaltul Ierarh a amintit și despre necesitatea caracterului moral, a onestității și a iubirii față de neam, țară și credință ce trebuie să caracterizeze pe cei ce se află în demnități publice de conducere.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI