You are currently viewing A FOST SFINȚITĂ BISERICA PAROHIEI DIN SATUL IBRIANU, COMUNA CORNEȘTI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

A FOST SFINȚITĂ BISERICA PAROHIEI DIN SATUL IBRIANU, COMUNA CORNEȘTI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Numeroși credincioși au participat, în ziua de luni, 9 iunie 2025, la ceremonia de sfințire a bisericii parohiei cu hramurile „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”  și ”Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ibrianu, comuna Cornești, județul Dâmbovița, după ce sfântul locaș a cunoscut ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, iar din sobor au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, Protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, Pr. conf. univ. dr. Alexandru Arion, de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște, precum și preoți de la parohiile din jur. De asemenea, au participat și elevi din comună, de la Școala Gimnazială  Frasinu și de la Școala Gimnazială Cornești.

Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, a dat citire Actului de sfințire, apoi Pr. Marius Traian Stan, Protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, a rostit cuvântul de bun venit adresat Înaltpreasfinției Sale, iar Pr. paroh Nicolae Donel Căplănuși a mulțumit public Părintelui Mitropolit Nifon, precum și tuturor celor care au sprijinit restaurarea bisericii.

Înaltpreasfinția Sa a evocat, în cuvântul său, semnificația sărbătorii Sfintei Treimi și legătura acesteia cu Cincizecimea, arătând că ”Sfânta Biserică este icoana prin excelență a Sfintei Treimi, imagine simbol a cerului și a dumnezeirii, spațiu al transfigurării și al îndumnezeirii noastre”. Părintele Mitropolit a evidențiat faptul că ”Biserica este instituția sfântă care unește generațiile, transformând omul și istoria în fiecare epocă, fiind mereu vie, actuală și dinamică, semn de înnoire a lumii prin harul Duhului Sfânt, dar și reperul fundamental al civilizației noastre. Pentru noi, românii, Biserica este acel liant inefabil de unitate spirituală și culturală, precum și fundamentul axiologic al valorilor noastre naționale și europene.” De aceea, ”târnosirea unei biserici reprezintă o adevărată Cincizecime pentru locașul de cult și pentru comunitatea de credință căreia acesta îi aparține, deoarece spațiul sacru al bisericii este cel al întâlnirii cerului cu pământul, al veșniciei cu prezentul, precum și o frumoasă  mărturie de solidaritate și de comuniune a generațiilor care se succed în istorie. Astfel, târnosirea unei biserici se constituie într-un eveniment unic, prilej de bucurie și sărbătoare a credinței, amintindu-ne de faptul că Biserica cea vie se naște și se aprofundează în sufletele creștinilor pentru a merge mereu plini de curaj, bucurie, speranță, iubire și încredere în Domnul pe drumurile vieții.”

Înaltul Ierarh a acordat rangul de ”iconom stavrofor” Pr. Nicolae Donel Căplănuși și „Diploma chiriarhală de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan-Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, domnului Bogdan Guță-Primarul Comunei Cornești, domnului Vasile Șerban-fost Primar al Comunei Cornești, domnului Radu Stancu-fost Primar al Comunei Cornești, domnului Dumitru Aldea-epitropul parohiei, domnului Gabriel Rădulescu-consilier parohial, domnului Ștefan Ștefan și domnului Florin Ștefan.

La eveniment au luat parte și autorități naționale, județene și locale, răspunsurile la strană fiind date de Corul bărbătesc ”Valachia Christiana”.

Reamintim că biserica Parohiei Ibrianu, construită în anul 1942, în formă de cruce, având o turlă principală deasupra naosului și alte două turle mici deasupra pronaosului, a fost restaurată între anii 2012-2025, alături de clopotniță, prilej cu care a fost realizată și o clădire nouă, care include capelă și bibliotecă.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI