Catedrala Mitropolitană - Arhiepiscopia Targovistei

ISTORIC

Înfiinţată în 1359, Mitropolia Ţării Româneşti se mută de la Curtea de Argeş la Târgovişte în timpul domniei lui Neagoe Basarab. Această schimbare fusese propusă de către Mitropolitul Nifon (1503-1505) lui Radu cel Mare. După sfinţirea bisericii sale de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab începe zidirea lăcaşului, în 1518, dorind-o „mare şi frumoasă cu opt turle şi tot rotunde, cum se satură ochii tuturor de vederea ei”. Este sfinţită la 17 mai 1520, având hramul „Înălţarea Domnului”, deşi sfântul lăcaş era neterminat. După moartea ctitorului (1521), unul din urmaşii săi, Radu Paisie (1535-1545), o acoperă „cu plumb” şi o zugrăveşte „cu toată podoaba”, lucrările încheindu-se la 20 septembrie 1537. Ca întregul oraş, şi mitropolia suferă stricăciuni importante în timp. Dintre acestea amintim: ocuparea temporară a Târgoviştei de către turci (1595), jaful trupelor lui Gabriel Bathory (1610-1611), evenimentele de la 1821, când trupele lui Alexandru Ipsilanti utilizează plumbul de pe acoperiş, edificiul rămânând fără posibilitatea protejării bolţilor şi picturii, ceea ce a condus la năruirea lor. O etapă înfloritoare a aşezământului bisericesc este cea din timpul lui Matei Basarab (1632-1654), când se fac reparaţii, se consolidează incinta pe faţadele laterale, se extinde spaţiul pictat. Prestigiul Mitropoliei este întărit prin activitatea editorial-tipografică desfăşurată aici, prin mutarea tipografiei de la Mănăstirea Dealu. În 1651, apare prima carte tipărită în noua locaţie „Mystirio” („Sacrament”), urmată de „Îndreptarea legii” (1652) şi „Târnosanie” (1652). Semnificativ este faptul că mitropolitul ţării, Ştefan, simte nevoia tipăririi cărţilor de slujbă în slavoneşte, dar cu tipicurile traduse în limba română.Ultima mare etapă a reparării vechii mitropolii este cea din vremea lui Constantin Brâncoveanu, între 1707-1709, când mitropolitul Teodosie hotărăşte lucrări noi, dar şi zugrăvirea, pentru a doua oară la „biserica cea mare, cu altarul şi cu tinda cea mică”. Se reia activitatea tipografică de către mitropolitul Antim Ivireanul, care scoate de sub teascurile tipografiei târgoviştene: „Serviciul bisericesc” (1709), „Învăţătură bisericească” (1710), „Panoplia dogmatică” (1710), „Octoih” (1712), „Liturghii” (1713), „Pilde filozofeşti” (1713), „Maxime filozofice” (1713), „Capete de poruncă” (1714), „Despre oficii, clerici” (1715) etc. Din 1842, se începe dărâmarea lăcaşului. Mai întâi, din complex dispar clădirile, rămânând numai biserica şi clopotniţa de la intrare. În 1889, arhitectul Lecomte de Nouy o demolează, construind forma actuală, departe de cea iniţială. Este pictată de Belizarie, fiind sfinţită la 12 noiembrie 1933, de către primul patriarh al românilor, Miron Cristea. Biserica actuală este construită în stil bizantin, în cărămidă, cu pridvor deschis, susţinut de 12 coloane, fiind în formă de cruce greacă înscrisă. La întretăierea celor două braţe ale crucii se înalţă turla naosului cu 12 laturi şi 12 ferestre. Altarul are, de asemenea, o formă caracteristică, cu o absidă mare în axul longitudinal şi două abside alăturate servind de proscomidie şi diaconicon. După ample lucrări de reparaţii şi dotări ale sfântului lăcaş, resfinţirea s-a făcut în 4 noiembrie 2001, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Dr. NIFON, Arhiepiscopul Târgoviştei.
Din ziua de 26 septembrie 2009, în Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte, sunt aşezate moaşte ale Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, a cărui sărbătoare este prilej de mare pelerinaj, an de an, la 11 august.