You are currently viewing A TRECUT LA CELE VEȘNICE PR. EUGEN PREDA (1950-2025), FOST SLUJITOR LA PAROHIILE MĂTĂSARU II ȘI COSTEȘTI DEAL, PROTOIERIA GĂEȘTI

A TRECUT LA CELE VEȘNICE PR. EUGEN PREDA (1950-2025), FOST SLUJITOR LA PAROHIILE MĂTĂSARU II ȘI COSTEȘTI DEAL, PROTOIERIA GĂEȘTI

A trecut la cele veșnice, la vârsta de 75 de ani, Părintele Eugen Preda, fost slujitor la parohiile Mătăsaru II și Costești Deal, ambele din Protoieria Găești.

Părintele Eugen s-a născut la 20 septembrie 1950, în localitatea Puțu cu Salcia, Județul Dâmbovița, în familia unor buni credincioși, Voicu și Maria. Cursurile școlii primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală. A absolvit Institutul Teologic Universitar din București în anul 1974. A fost căsătorit cu Ana Preda și are 2 copii.

În anul 1975, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Mătăsaru II, unde a slujit până în anul 1984, când a fost transferat la Parohia Costești Deal, de unde s-a pensionat în anul 2015.

 Slujba de înmormântare va fi oficiată în biserica Parohiei Costești Deal, luni, 9 iunie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii.

Veșnică să-I fie pomenirea !

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI