You are currently viewing ACTIVITATE EDUCAȚIONAL-RELIGIOASĂ LA ȘCOALA ”CORESI” DIN TÂRGOVIȘTE

ACTIVITATE EDUCAȚIONAL-RELIGIOASĂ LA ȘCOALA ”CORESI” DIN TÂRGOVIȘTE

 

În cadrul parteneriatului dintre Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, Școala Gimnazială ,,Coresi” din Târgoviște, Parohia Sturzeni și Parohia ,,Mitropolia” din Târgoviște, miercuri, 5 februarie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sub coordonarea: Prof. Simona-Maria Mihai, Inspector școlar și Președinte al Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, a Pr. Prof. Constantin Răzvan Scarlat și a Pr. Voicu-Radu Ștefan, s-a desfășurat activitatea educațională intitulată ”Comuniunea credincioșilor în biserică”.

Cu acest prilej, elevilor clasei a IV-a C ai Școlii Gimnaziale ,,Coresi” le-a fost prezentată rânduiala Proscomidiei, rolul ofrandelor pe care le aduc credincioșii în biserică și felul în care fiecare dintre noi ne manifestăm ca parte a Trupului Tainic al Domnului.

La finalul activității elevii au primit îndemnuri de a participa la Sfânta Liturghie și de a se împărtăși cât mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI