You are currently viewing HRAMUL SEMINARULUI TEOLOGIC SF. IOAN GURĂ DE AUR DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

HRAMUL SEMINARULUI TEOLOGIC SF. IOAN GURĂ DE AUR DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

 

          

          

   Cu ocazia hramului Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, miercuri, 13 noiembrie 2019, la Catedrala din Târgoviște, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, a fost săvârșită Sfânta Liturghie. Din sobor, au făcut parte Părinții Profesori ai școlii, iar la eveniment au luat parte profesorii, ostenitorii și elevii acestui așezământ teologic educațional.
   În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a reliefat importanța deosebită, teologică și pastoral-misionară a Sf. Ioan Gură Aur pentru întreaga Creștinătate, evidențiind calitatea sa cea mai importantă și anume aceea de mare orator, catehet și exeget al Sfintei Scripturi, model de Ierarh și de ascet, precum și unul din cei mai mari filantropi ai Bisericii noastre.
   A avut loc, după aceea, o agapă, la care au luat parte toți cei prezenți la sfânta slujbă, precum și oficialităţi județene și locale.
   Menționăm că manifestările dedicate hramului au debutat marți, 12 noiembrie 2019, cu Simpozionul dedicat activității Sf. Ioan Gură Aur, dar si istoriei învățământului teologic românesc, intitulat Valori ale culturii și spiritualității românești, la care au luat parte și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, eveniment ce a avut loc în sala de festivități a Seminarului.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI