You are currently viewing MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON CU OCAZIA CEREMONIEI DE INAUGURARE A PEȘTERII IALOMIȚEI

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON CU OCAZIA CEREMONIEI DE INAUGURARE A PEȘTERII IALOMIȚEI

VREDNICIE RODNICĂ ȘI FOLOSITOARE

 

   Cu deosebită bucurie, vă transmit mesajul de apreciere și binecuvântare cu ocazia inaugurării oficiale a Peșterii Ialomiței, un monument al naturii care găzduiește vechea vatră de sihăstrie și spiritualitate ortodoxă și românească, Mănăstirea Peștera Ialomiței. Astăzi vedem peștera reabilitată complet și modernizată din punct de vedere al mijloacelor ce susțin accesul pelerinilor și turiștilor în condiții optime în interiorul ei.

   Această frumoasă mănăstire, ctitoria lui Mihnea Voievod din secolul al XVI-lea, vorbește, prin nenumăratele sale vestigii despre vechimea și statornicia credinței ortodoxe de pe aceste meleaguri, care a oferit bogate și numeroase roade spirituale, sprijinind efortul de aprofundare al vieții de credință al înaintașilor noștri.
Din acest motiv, Arhiepiscopia Târgoviștei a sprijinit ridicarea aici a unui Centru Cultural-Misionar, pentru pelerini și a unei noi biserici, dar și menținerea în bune condiții a bisericii de la intrarea în peșteră, venind astfel în întâmpinarea celor ce doresc să se bucure de frumusețea credinței, așa cum este ea trăită aici, precum și de frumusețea acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, care îndeamnă la rugăciune, comuniune și recunoștință către Creator.
  Doresc să adresez mulțumiri speciale Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Președinte Conf. Univ. Dr. Adrian Țuțuianu, pentru contribuția substanțială la derularea și finalizarea acestui important proiect pentru viața spiritual-culturală și turistică a județului nostru, căci Peștera Ialomiței și Mânăstirea cu același nume sunt o marcă binecunoscută în țara noastră.
   Invoc milostivirea și binecuvântarea lui Dumnezeu peste toți cei implicați în buna derulare a acestui proiect și peste toți cei de față!

 

† NIFON

 

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT